Martin Parr, celebrul fotograf britanic, ne-a părăsit la finalul săptămânii trecute. Rămâne, cu siguranță, cel mai influent fotograf al ultimelor decenii. Și-a dat seama că abordările fotografice băteau pasul pe loc și a propus o nouă viziune. Până să-i fie înțeleasă estetica a fost catalogat drept "fotograful de pe altă planetă". L-am întânit de mai multe ori, dar prima întâlnire rămâne memorabilă. Să fie ianuarie '91 sau '92. Primesc un telefon de la Emanuel Pârvu care mă roagă să vin seara la sediul AAF din Palatul Universul. Bucureștiul arăta groaznic, era zloată, frig, tristețe mare, sărăcie, iar culorile lipseau. În sediul asociației era destul de frig, lumina doar un bec chior, iar lumea nu mai trecea pe acolo. Deja apăruseră problemele financiare și rechinii imobiliari puseseră ochii pe clădire. De față a mai fost și Cătălin Emilescu. La ora fixată, apare fotograful englez, îmi strânge mâna și zice apăsat: Martin Parr. Nu auzisem de el. Informațiile ajungeau greu la noi, internetul nu apăruse, iar Martin nu devenise faimos. Era interesat de piața de fotografie de la noi. La vremea respectivă, fotojurnaliștii străini mișunau prin România în căutare de senzațional. Subiectele preferate erau copiii instituționalizați, dezastrul ecologic de la Copșa Mică, demolarea Bucureștiului, aurolacii, vizitele în capitală ale minerilor. Începem discuția cu Martin și îi explicăm că nu avem aparate, materiale fotosensibile, comenzi și tiparul e prost și inaccesibil. În concluzie, eram un fel de fiii ploii! Din politețe, ne-a ascultat și cred că-n sinea lui și-a zis: ce dracu caut eu între ciudații aștia și în țara asta care nu oferă nimic. Cu siguranță că România anilor '90 nu intra în viziunea sa critică asupra consumerismului. Anii au trecut, el a devenit faimos worldwide, iar eu am început să circul prin lume ca tot românul. L-am reîntâlnit de vreo două, trei ori pe la Paris Photo. Lansa cărți, proiecte, expoziții și era mereu înconjurat de tineri dornici să afle despre succesul în fotografie. Zâmbetul și glumele british erau nelipsite. A fost un personaj tonic, plin de viață și cu mare plăcere îi ascultai criticile asupra societății contemporane. Viziunea sa fotografică va rămâne un reper pentru istoria ultimelor decenii.
