București

În parc

Am fost să văd eclipsa care n-a fost

Am fost întrebat despre eclipsa de lună de vineri dimineața. Da, am vrut să admir luna la apus și primele minute de eclipsă, având la dispoziție doar 30 de minute, dată fiind localizarea mea în București. În concluzie, am fost să văd eclipsa care n-a fost, ca să citez titlul unui valoros film românesc (vezi Netflix). Dar, cu siguranță, sunt unicul pământean care s-a uitat după eclipsă de pe un refugiu de tramvai. În acel loc erau aliniatele planetele pentru mine. Începutul penumbrei nu l-am zărit, dar apusul lunii a fost interesant, mai ales când a intrat în norii aflați la orizont. În plus, spectacolul dimineții este fantastic. Bucureștenii morocănoși și tăcuți se îndreptau spre scârbiciu, vatmanii se uitau cu nedumerire spre trepiedul și aparatul meu foto, iar automobiliștii frânau de zor, crezând că sunt omu’ cu radaru’. Ca să mă pot bucura totuși de fenomenul astronomic, acasă m-am teleportat într-o transmisiune live la Griffith Observatory, pentru că mi-a plăcut tare mult acolo în urmă cu câțiva ani. Așa că nu voi bifa această eclipsă de lună și voi rămâne doar cu amintirile din 2011. Referitor la eclipsele totale de soare stau mai bine, având pe răboj patru observate, pe patru continente.

Răsăritul lunii pline este un spectacol sublim!

Răsăritul lunii pline este un spectacol sublim! 

Întâi caut un loc propice pentru observație (cu multă vreme înainte, uneori luni de zile), îmi instalez aparatele și aștept ora de apariție a satelitului natural. Dacă nu sunt nori, luna nu va întârzia niciodată, punctualitatea sa umilește ceasurile elvețiene și trenurile japoneze! Dimensiunea sa fantastica, iar transformarea cromatică va ului orice pictor.

De fiecare dată când postez o astfel de fotografie mulți se întreabă de ce luna e atât de mare și astfel colorată. Explicația am primit-o, cu mai bine de o sută de ani în urmă, de la un fizician englez, Lord Rayleigh, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1904. Băgați google (e varianta modernă a mersului la bibliotecă) și apar nenumărate articole, iar despre dimensiune vă las în primul comentariu un link de la NASA.

Să revenim la fotografii: Luna răsare peste ruinele Bisericii Sf. Nicolae de la Pițigaia jud. Călărași.  A fost ctitorită în 1796 de logofătul Radu Caramlău și fiii săi. De-a lungul secolelor a fost afectată de cutremure, după 4 martie 1977 fiind abandonată și a devenit ruină.

Realizarea fotografiei a însemnat și practicarea unui sport extrem: mersul prin noroaie. Ploaia din noaptea precedentă și zona mlăștinoasă au transformat solul într-o pastă cleioasă în care te afunzi periculos. Vă las în comentarii și două fotografii making-of.

Aparatura folosită este cea clasică: Canon R6 MkII, 500mm/4, 2x extender.

Pițigaia, 14 martie 2025

https://science.nasa.gov/solar-system/moon/the-moon-illusion-why-does-the-moon-look-so-big-sometimes/

Eclipsa de lună

Nu știu dacă voi reuși să văd ceva din eclipsa de lună de la noapte, dar trezitul la ora 5:00 este sănătos. Vâlva eclipsei mi-a readus aminte că am fotografiat ceva similar de pe balconul meu. Se întâmpla în 15/16 iunie 2011. Am căutat în arhivă imaginile și acum public trei în premieră. La vremea respectivă am folosit un Canon 7D - bun aparat, merge și astăzi, dar cu capabilități modeste în low night - cu obiectivul Canon 500/4 și un extender de 1,4. Un calcul simplu 500 x 1,4 x 1,6 (crop factor) îmi află focală folosită: 1.120 mm. Totul pe trepied profi (Gitzo), bilă Arca-Swiss și sidekick head Wimberley.

Prima imagine este din timpul eclipsei, următoarele sunt realizate după terminarea ei. În a treia fotografie luna este acoperita de nori. Am trecut și orele de fotografiere.

Expunerile sunt:

1. 1/10 sec f/5,6 ISO 1250

2. 1/50 sec f/5,6 ISO 1250

3. 1/125 sec f/5,6 ISO 1250

Planuri mărețe

Planurile au fost mărețe, dar rezultatele, din păcate, dezastruoase. Spre seară, am văzut pe aplicație că după miezul nopții or să apară niște norișori, ca să-mi strice mie treaba. Așa că la ora trei (noaptea) am ajuns la punctul de belvedere de pe TransBucegi. Tot drumul am ascultat „Don’t Give Up” de Peter Gabriel. Sus, la 1440 m altitudine, era chiar bine. Călduț, plus 5 grade, deci n-am avut nevoie de mănuși. În rest, liniște. Nu trecea nicio mașină, nu se auzeau animalele, iar ursul m-a ocolit. Norii erau, bineînțeles, pe cer, conform prognozei. Zăream câteva stele, dar a fost imposibil să văd Calea Lactee. M-am apucat să trag câteva imagini, ca să justific deplasarea. O cameră era pentru un star trail, dar când mă pregăteam să pun aparatul pe trepied, am apăsat un buton greșit și mi-a dispărut imaginea de pe display. Normal că m-am enervat și în orbecăiala aia nu găseam antidotul. Astfel am pierdut vreo 20 de minute, în condițiile în care intervalul meu fotografic era între 3:00 si 5:00, pentru că mecanica cerească nu-i așteaptă pe fotografi. În timp ce Lumix-ul trăgea de zor cadre pentru a arăta cum stelele se rotesc în jurul lui Polaris, am apucat să trag 20 de cadre cu drumul spre Dichiu, pentru că în acea direcție cerul era mai prietenos. Eram un pic la stânga Carului Mare. Cam asta a ieșit, dar important este că m-am distrat privind stelele!

P.S. Fotografia cu star trail în postarea următoare!

Canon R6 MkII, 35mm/1,4 L USM

20 pics, 8sec, f/2,0, ISO 2000

Adobe Photoshop, Astro Panel

9 martie 2025

Răsăritul lunii de astăzi

Astăzi luna a răsărit la ora 12:55 PM. Am vrut să imortalizez apariția lunii și decalajul orar pentru orizontul meu, format din munții Baiului. Mă aflam la altitudinea de 900m, pe Valea Prahovei, iar orizontul era mai sus cu circa opt sute de metri și la o depărtare de aprox. 7 km de mine. Luna a apărut dupa 62 de minute.

Lumix GH6, 800mm

La mulți ani!

Bălăceală

Pe vârfuri!