Azi-noapte, spre surprinderea mea, am văzut mașini dotate cu lame mici, pe străduțele sectorului meu. Doar că, după un sfert de ceas, urmele mașinilor de deszăpezire dispăreau. Așa de tare ningea. Și mai bătea și vântul. După o noapte fragmentată de diverse zgomote ciudate, inclusiv faimosul ro-alert, dau drumul la TV. Evident, tot românul e nemulțumit că nu i-a dat nimeni zăpada din poartă și că drumurile sunt înzăpezite. Pentru că realitatea documentată fotografic a fost alta, am preferat să las știrile și să citesc dintr-o carte. Drumul de zi prin oraș a fost plăcut, pentru că Bucureștiul arată bine sub mantia de zăpadă. Multe răni ale orașului sunt estompate de alb, ceea ce face ca retina privitorului să sufere mai puțin. M-a frapat un șofer care tot apăsa pe accelerație, pentru a urni mașina din mormanul de zăpadă. Roțile motoare patinau de zor. Dorea să-i împingă cineva mașina. I-am spus că fără o lopată nu o să poată pleca de acolo. Nu a zis nimic, dar mi-a aruncat o privire plină de furie.
