joi, 31 octombrie 2019

Patrimoniul Mondial UNESCO din România


Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid în parteneriat cu Primăria orașului Córdoba și cu sprijinul Asociación hispano rumana de Córdoba TRAIAN, organizează în perioada 31 octombrie - 1 decembrie 2019, la sediul Primăriei din Córdoba, expoziția Patrimoniul Mondial UNESCO din România, autor fotograful Florin Andreescu.
Vernisajul a avut loc pe 31 octombrie, ora 12.30, în prezența doamnei Blanca Torrent Cruz, delegatul pentru cultură și patrimoniu istoric al Primăriei orașului Córdoba, și a directorului Institutului Cultural Român de la Madrid, doamna Maria Floarea Pop.
#Instituto Cultural Rumano Madrid #Patrimoniul Mondial UNESCO din România #Florin Andreescu











miercuri, 30 octombrie 2019

Campioni la box!



luni, 21 octombrie 2019

De ziua mea în Retezat!


Vă mulțumesc pentru gândurile bune primite cu ocazia zilei mele de naștere!
Mi-am sărbătorit ziua lângă lacul Bucura din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România. Companioni mi-au fost patru clujeni: dr. Scami, Șerban, Sașa și Călin.







miercuri, 9 octombrie 2019

Expo "Flashback" la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina


După cum v-am mai anunțat, de curând a ieșit de la tipar cel de-al treilea album din seria "Flashback", dedicată complicaților și sumbrilor ani 1975-1995, marcați de sărăcie, nesiguranță și deznădejde. Am avut onoarea de a-l promova în cadrul Festivalului "Toamnă la Voroneţ", organizat de Centrul Cultural Gura Humorului, unde am fost prezent, în perioada 26 septembrie-6 octombrie, cu o expoziție de fotografie alb-negru. Cei care nu au reușit să o prindă în respectivul interval, o mai pot vedea până la sfârșitul lunii octombrie la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina. Albumul "Flashback 3 - Societate multilateral dezvoltata falimentară" a ajuns deja în librăriile din toată țara. Dovada: fotografia pe care un bun prieten a surprins-o în Cărtureștiul din Iași.
















vineri, 4 octombrie 2019

Maestrul Dan Pița

Festivalul de film „Toamnă la Voroneț” a găzduit câteva proiecții de filme memorabile, produse de către cinematografia românească. Am revăzut cu multă plăcere filmul „Filip cel bun”, a cărui premieră a avut loc în 1975, în prezența regizorului Dan Pița și a protagoniștilor Ileana Popovici și Mircea Diaconu. La finalul proiecției, publicul a discutat cu realizatorii și lucrul cel mai important este faptul că în sală s-au aflat și tineri care au descoperit cu ajutorul filmului o epocă de mult apusă. Chiar și eu eram un copil la data premierei, iar în anii care au urmat filmul se difuza foarte rar, din cauza realismului său necosmetizat, lucru deloc pe placul ideologiei partidului stat. 
La finalul discuției cu realizatorii, dl. Laurențiu Damian a anunțat la microfon: „Și acum, domnule Dan Pița, veți avea parte de o surpriză pe care o să v-o facă Florin Andreescu!”
M-am apropiat de maestrul Dan Pița cu un album de fotografii format A4, impecabil realizate în alb-negru pe o hârtie de expoziție, ceea ce noi numim azi fine art photo paperSunt imagini pe care i le-am făcut celebrului regizor în anul 1992 în locuința personală. Cu multă generozitate și căldură, maestrul filmului românesc a semnat fiecare fotografie, mi-a scris și o dedicație și a simțit în gestul meu atitudinea unui colecționar de fotografie care dorește să transmită posterității o imagine autentică a clipelor fericite surprinse de aparatul de fotografiat.










miercuri, 2 octombrie 2019

CD Richard Oschanitzky (1939-1979)

Am primit un frumos cadou de la doamna Ileana Popovici! Este vorba despre un CD cu muzică de film realizată de Richard Oschanitzky (1939-1979), extraordinar compozitor, pianist și dirijor român și unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz din România.
În afara de piese muzicale din filme cunoscute, CD-ul cuprinde interviuri cu pianistul Dan Grigore, compozitorii Doru Popovici și Adrian Enescu, violonistul Ștefan Ruha, interpreta de muzică ușoară Puica Igiroșanu, muzicologul Florian Lungu, precum și cu Richard Oschanitsky.
Mulțumesc Ileana!