joi, 23 septembrie 2010
miercuri, 22 septembrie 2010
Fly
Luni seara am vazut serialul preferat pe canalul NG: "Dezastre in aer". Apoi m-am urcat in avioane si ca sa treaca vremea am facut poze pe geam. De regula nu prind locul de la geam, dar mai sunt si exceptii. Mi-ar fi placut sa ma fac pilot, dar nu cred ca m-as fi acomodat cu spatiul de lucru. Constructorii nu prea se gandesc si la cei inalti.
Direle nu sunt semne ceresti ci avioane pe cerul aglomerat al Europei.
Direle nu sunt semne ceresti ci avioane pe cerul aglomerat al Europei.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Nikon la trei ani
Nikon renunta la scutece pentru ca a facut trei ani. In Romania, bineinteles. Asa ca de la petreceri cu staif s-a ajuns la un big party unde cu greu gasesti si cunoscuti. Pentru ca s-a organizat sub cupola Circului chiar ca a fost circ. La intrare am primit o hartie in care sub semnatura ne angajam sa nu publicam fotografiile facute artistilor. Parca eram cu o trupa de 200 diabetici in vizita la fabrica de dulciuri.
Trecand peste acest amanunt tipic romanesc pot sa caracterizez intalnirea prin consumerism. Si pentru ca acest cuvant nou al limbii romane are doua intelesuri am sa dau si a doua varianta agreata de unii lingvisti: consumism.
Spre sfarsitul anilor 70, cand faceam primii pasi in fotografie, Nikon reprezenta pentru mine treapta cea mai de sus in materie de aparate fotografice. Iata ca au trecut destui ani de atunci si inca nu mi-am putut permite acest brand. Astept sa-mi vina randul la croaziera spatiala si atunci cu siguranta voi fi obligat sa folosesc numai Nikon.
Si pentru ca vorbeam de interdictii fotografice dau si eu o fotografie cu o coroana regala. In vara ce tocmai a trecut am fotografiat in doua tari scandinave bijuteriile coroanei. Cei ce le pazeau erau tare relaxati si nu m-au pus sa semnez hartii sau sa raspund la intrebari stupide.
Iar in materie de aparate foto am ajuns la concluzia ca cel mai bine pentru timpuri de criza e sa folosesti aparate mici. Nu de alta, dar ajuta la sanatate si la bugete subtirele.
P.S.
1. Daca aveam cumva interdictie la a fotografia si umbrele artistilor imi cer iertare si promit ca am sa sterg pozele si n-am sa mai comit astfel de greseli.
2. In parcul de langa circ sunt mai multe locuri de joaca pentru copii. Am fost si eu acolo ca sa-mi fotografiez copilul si m-am trezit inconjurat de o armata de copilasi care se ofereau drept modele. Poate ca la urmatoarele evenimente Nikon organizatorii vor avea mai multa imaginatie pentru a da satisfactie hoardelor de fotografi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)