Despre oi, nopti pierdute si bani

As caracteriza piata fotografica autohtona printr-un veritabil shot and FB like cu iz balcanic. Chiar si numele de piata este impropriu deoarece din ecuatie lipseste elementul motor: banul. Avem oferta, n-avem cerere, dar avem o puternica comunitate virtuala ce se zbate intre ignoranta si amatorism, dezbateri sterile si atitudini emfatice. Si, cu toate acestea, iata ca mai apar manifestari fotografice ce merita a fi consemnate si apreciate.

Pe Dragos Lumpan il stiu din perioada studentiei sale la ATF cand imi trimitea pe fax cereri de oferta pentru lucrari fotografice. Smerenia sa era spirituala pentru ca dorinta de a intra in carti n-are retete universal valabile. Interesant este faptul ca in acea perioada erau destui studenti la operatorie care doreau sa faca fotografie si scoala nu putea sa-i indrume pe acest drum asa cum ar fi fost normal s-o faca.

Dupa facultate a urmat calea naturala manat de nevoia de arginti, adica publicitatea. Cine n-a incercat asta vede doar partea plina de culoare. Cei care au incercat-o au trait marirea si deziluzia fata de producerea unor produse efemere. Probabil ca si Dragos si-a dat seama la timp de aerul toxic pe care-l aduce publicitatea si a stiut sa se retraga la timp pentru a cauta un aer curat de munte, datator de inspiratie. Incercarile sale din acea perioada le pun pe seama varstei inca mici si a faptului ca fiecare doreste sa fie altfel. Chiar si reportajele din primii ani ai editiei romane NG mi s-au parut chinuite si neintegrate in stilul practicat de revista. Pesemne ca era nevoie sa o ia de la inceput pe un drum nou. Si acel drum l-a dus spre manastirea Sihastria Putnei, de unde a iesit un album remarcabil despre o lume pe care o percepem, de regula, la suprafata si cu superficialitate. Autorul, facand parte dintre ei, a stiut sa se strecoare in aceasta lume misterioasa si prea putin studiata de fotografi si cineasti. Merita sa mentionez aici si un film documentar liric realizat de curand si avand ca subiect aceeasi lume. Este vorba de Pacatoasa Teodora realizat de Anca Hirte.

Apoi autorul nostru porneste la un nou drum. Isi alege un subiect generos si totodata greu. Abordeaza ca un om de cinema subiectul. Cauta finantare si-si aloca mult timp pentru dezvoltarea lui. Dragos a muncit enorm pentru aceasta Ultima transhumanta si rezultatul este pe masura. Subiectul a fost abordat de-a lungul timpului si de alti creatori. Imi aduc aminte de o expozitie de la inceputul anilor '80. Un fotograf american al carui nume nu mi-l mai amintesc a documentat Miorita in muntii Vrancei. Si azi mai am in minte afisul panoramic pe verticala, care continea fotografiile din expozitie. Si Dumitru Budrala a documentat aceasta lume, realizand carti si filme. Era o datorie de onoare, in calitate de fiu al minunatului sat Jina. Si germanul Titus Faschina si-a petrecut un an de zile la Jina pentru a realiza in alb si negru filmul Close to Heaven.

Lumpan si-a dorit mai mult decat o vizita prelungita la o stana din Jina. Porneste la drum cu ciobanii si cauta acelasi lucru si pe meleaguri straine. Ciobanul doarme noaptea "pe furate" pentru a-si apara mioarele. Si Dragos devine insomniac si-si petrece noptile fotografiind si filmand. Probabil ca a fost o terapie minunata pentru a scapa de fantasme. Asa s-au realizat minunate plein-air-uri unde stana este personajul principal. Oamenii sunt in plan secundar si cu rol decorativ. Interesant este faptul ca intre imaginile din Balcani si cele din Vest nu sunt decat diferente minime, ce tin doar de cateva unelte moderne. In schimb, in Turcia ciobanii stau relaxati si cu pistoalele pe masa. De aceea am avut senzatia, in timp ce vizionam expozitia, ca ma aflam in fata unor fotografii making-of din care lipseau tehnica si echipa, dar oile isi asteptau actorii veritabili pentru un nou cadru.

Atunci cand ai un material atat de bogat devine o mare problema gestionarea lui. Si autorul ne ofera o expozitie, un album, un film si sunt convins ca vor mai urma si altele. Nu-mi dau seama de ce fotograful a ales pentru expozitie o suita de miniaturi de tip carte postala. Cu siguranta ca nu din motive financiare. De aceea prefer albumul. Cat de bucuros poti fi cand oferi o mie cinci sute de carti gratis! Iata rezultatul unui bun management cultural.

Filmul va fi, probabil, mai spectaculos decat imaginea statica. Intrand sub umbrela lui Lucian Georgescu, acest veritabil fabulospirit al publicitatii si filmului romanesc, sunt toate sansele ca filmul sa-si depaseasca conditia de documentar. Il astept cu real interes.

Pentru viitor ii doresc autorului proiecte la fel de interesante pe care sa le finanteze si sa poata obtine la final aprecieri si profit. Numai naivii cred ca din arta nu trebuie obtinuti bani.