Cinema Futures

Trei zile si trei actiuni legate de istorie si modul in care intelegem s-o respectam.

Luni, 13.11.2017. Centrul Ceh prezinta filmul documentar Cinema Futures, realizat de austriacul Michael Palm. In cele peste doua ore de proiectie, subiectul se invarte in jurul filmului realizat ieri pe pelicula, iar astazi digital. Ii vedem pe ecran dezbatand problema pe Scorsese sau Christopher Nolan, reputati istorici si critici de film, tehnicieni, proiectionisti, CEO-ul de la Kodak, arhivari de la Library of Congress sau tineri studenti in stiinta pastrarii in timp a filmelor. Vedem si ultima developare facuta intr-un laborator cinematografic din Viena si apoi sosirea echipelor de muncitori care duc la fiare vechi toate masinariile sau dinamitarea halelor de productie ale unei fabrici Kodak. Ajungem si in indepartata Indie, unde, intr-o hala moderna, sute de indieni stau in fata monitoarelor si reconditioneaza frame by frame pelicule vechi americane. Pentru a nu ne rupe de realitate intram si intr-o sala de cinema din Mumbai, cu scaune din lemn si aparatura de proiectie veche de peste o suta de ani, in care proiectionistul picura ulei in masinariile care proiecteaza pelicuta rulata de mii si mii de ori spectatorilor. Un critic american spune raspicat: valoarea unui film este data de audienta! Si intelegem ca acele pelicule ar trebui salvate de la pieire. Dar blestemul digitalului este pomenit de vorbitori si nimeni nu are solutia pentru ceea ce ne rezerva viitorul, adica cum putem salva aceste arhive pentru urmatoarele decenii sau, de ce nu, sute de ani!

In final, ajungem intr-un fiord norvegian, unde guvernul acestei tari a scobit un munte ca sa cladeasca un data center desprins parca din cele mai avangardiste filme SF.

Morala pare a fi una cinica: tarile care au bani isi vor salva portofoliul cinematografic prin investitii masive, iar cele care nu au se vor multumi doar cu istoria orala.

Sambata, 11.11.2017. Zappand pe TV dau pe TVR3 peste un documentar despre arhivele statului, filiala Iasi. Aflu ca au o istorie de 185 de ani, iar cladirea in care functioneaza dateaza din 1977. De atunci nu s-a mai investit niciun leut in institutie. Istorici pasionati ne prezinta cu emotie documente istorice valoroase pentru istoria de sute de ani a Moldovei. Aparatul se plimba printre rafturile arhivei prafuite, iar cercetatorii cotrobaie cu masti pe fata prin hartiile vechi de sute de ani si purtatoare de mucegaiuri distrugatoare. Apoi, aparatul panorameaza peste o investitie inceputa si lasata de izbeliste la stadiul de betoane. Ajungem si in podul institutiei, unde capriorii sunt rupti, acoperisul prabusit sau lipsa, tocmai bine ca sa se adaposteasca apa de ploaie sau zapada. Inchid televizorul fara niciun comentariu!

Duminica 12.11.2017. Astazi vizitez o arhiva vie si meteosensibila. Adica dependenta de starea vremii: functioneaza doar cand nu ploua sau nu ninge. Este vorba de targul de vechituri. Aici, fotografiile sunt expuse pe foi de plastic intinse pe pamant si mai rar se depoziteaza in cate o cutie de carton botit. Anticari fara sediu si noroc, speculanti, oameni amarati sau tigani scormonitori in gunoaie sunt curatorii acestei arhive. Intrebi ceva si ti se spune “am doar vederi RPR” sau “doua la leu” sau “mai mult de un pol”. Ai impresia ca esti in cautarea acului in carul cu fan. Cateodata mai gasesti o mica bijuterie fotografica. Sunt nenumarati cautatori in aceste arhive, dar fiecare are tinta sa. Eu nu caut nimic, doar doresc sa vad. Si daca cumva ma loveste vizual un punctum – vorba filosofului Roland Barthes – nu ma pot abtine si incep negocierea pentru a deveni noul proprietar al acelei bucati de hartie manjita cu halogenura de argint.