Dacă Maramureșul este un muzeu în aer liber, dacă Bucovina este ținutul oamenilor frumoși și harnici de lângă pădurile de fagi, dacă locuitorii MunțilorApuseni sunt moții și mocanii unei țări dăltuite în piatră, iată că locuitorii de pe apa Zeletinului, adică târleștenii mei, sunt locuitorii plini de viață ai unui fost fund de mare, inundat astăzi de clorofilă și situat la 500 de metri deasupra mării, sunt urmașii transilvănenilor băjeniți peste munți, sunt urmașii păstorilor atrași pe aceste locuri de popa Radu, un vrednic cleric întemeietor de obște și pomenit printr-o superbă cruce din marmură lângă biserica satului.
De 1 decembrie facem o plimbare prin satul atât de drag mie, Târlești (județul Prahova). E locul de unde tinerii pleacă și rămân conectați cu satul cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicație, e locul unde bătrânii rămân în tihnă și se pregătesc pentru Marele drum, e ținutul unde casele sunt învăluite de vegetație și se degradează în cel mai biologic mod. Dar găsim aici și tarleșteni cu voință, care nu se lasă strămutați de pe aceste meleaguri și își creează confortul orășeanului în vârf de deal. Sunt imagini cu locuri, prieteni și multe povești. Un prieten îmi tot spune că peste o sută de ani peste acest sat va fi o întinsă pădure! Dincolo de glumă, transmit La mulți ani! românilor târleșteni care nu se vor lasă duși de pe aceste meleaguri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu