Într-un fel, mi se datorează venirea Maiei Levantini la Bookfest. I-am spus direct: “Hai la târgul de carte din iunie”. E complicat să-ți lași pacienții pe seama stagiarilor și colegilor, laboratorul de cercetare aspiranților, iar studenții pe mâna lectorilor și să vii într-un București prăfos, gălăgios și încremenit într-un veșnic Stau. Pentru diversitate, i-am organizat câteva escapade în afara orașului de baștină. O zi am dus-o la Târlești, pentru că am vrut să revadă vârful Gâlicei și să o fac să plângă. M-a contrazis, spunându-mi că, datorită meseriei, nu are astfel de sensibilități. Dar s-a înșelat! Într-altă zi am coborât de la Vărful cu Dor pe ceață și pe o ploaie aspră de primăvară de ne-am udat până la piele. De neuitat așa ceva și noroc că nu a făcut pneumonie. Apoi am cutezat și am dus-o la Omu pentru că nu călcase pe acolo în existența ei românească. Așa se întâmplă când stai prea mult cu cartea în mână!
Dar care credeți că a fost cel mai cool moment al călătoriei în tara de origine? Am pus-o să facă o pomană la Târlești! Și a făcut-o!
Aceste întâmplări de neuitat le-am clocit, pentru că un scriitor are nevoie de experiențe care să îi stimuleze sursele de inspirație. Iar un doctor psihiatru are mereu nevoie de studii de caz!
Dacă nu ați înteles textul de mai sus, vă invit să citiți interviul acordat de Maia Levantini revistei Timpul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu