Musée de la Photographie din Charleroi

Am primit pe Messenger o fotografie și un scurt mesaj de la o doamnă pe care nu o cunosc. Fotografia e atașată, iar mesajul este acesta:

“Bună ziua, 

Am fost astăzi la Musée de la Photographie din Charleroi-Belgia și am găsit această fotografie.

Sunteți dvs sau nu?”

Da, eu sunt! E o fotografie de-a mea din anul 1983! Apare și în volumul “Flashback I” și a fost prezentată și în expozițiile cu același nume care au colindat Europa. 

Iată ce date am cules despre muzeu de pe net: Muzeul din Charleroi, Belgia — Musée de la Photographie à Charleroi — este unul dintre cele mai mari și importante muzee de fotografie din Europa.

Despre muzeu:

•⁠  ⁠Amplasat într-o fostă mănăstire carmelită, extinsă cu un pavilion modern  

•⁠  ⁠Suprafață expozițională: peste 8.000 m²  

•⁠  ⁠Deține o colecție permanentă impresionantă: peste 100.000 de fotografii, inclusiv dagherotipuri, lucrări din secolul XIX până în prezent  

•⁠  ⁠Include fotografii belgiene, europene și internaționale  

•⁠  ⁠Axat pe istoria fotografiei, dar și pe tendințe contemporane.

Am aflat de pe site‐ul muzeului că au în arhiva lor 15 fotografii realizate de mine în anii ’80, dar și primul volum “Flashback I”, apărut în 2009.

Așa mi-am amintit și povestea de acum 35 de ani a modului în care fotografiile mele au intrat în arhiva muzeului. În 1990 am primit o scrisoare de la un domn belgian care fusese impresionat de niște fotografii de-ale mele pe care le văzuse la un salon fotografic. Erau fotografii din cărțile “Flashback I”, deci din anii ’80. Am începem să corespondăm și s-a oferit să-mi trimită un pachețel cu patru filme alb-negru occidentale. Nu lucrasem niciodată cu așa ceva, avusesem parte doar de filme fotografice produse în blocul comunist. Mi-a spus că este un ami du musée de fotografie din Charleroi și m-a rugat să-i trimit niște fotografii pentru a le dona muzeului. Am mărit pe hârtie fotografică AzoMureș 15 imagini în format 18x24cm. Arătau bine, conform standardelor vremii și posibilităților mele de atunci. Am mai corespondat o vreme, iar prin 1992 am primit o scrisoare de la soția sa prin care îmi spunea că prietenul meu de corespondență a părăsit această lume. Era o persoană în vârstă. Apoi povestea am uitat-o! Până la primirea acestui mesaj pe Messenger de la o persoană necunoscută, căreia îi mulțumesc pentru că îmi răscolește memoria. Așa mi-am reamintit tonul delicat și empatic din corespondența cu domnul din Belgia. Nu ne-am văzut niciodată, dar dragostea pentru fotografie ne-a pus în contact. Nici la muzeul din Charleroi nu am ajuns, mai am și eu lipsuri, cu toate că sunt mare călător. Așa că-l pun pe listă. Vorba unui film de demult: “Dacă e marți, e Belgia”.