Fotograful anonim

Un spectacol de Craciun sub cupola Ateneului este un regal. Prin sala se plimba nestingherit un fotograf. Il stiu de aproape 20 de ani, dar niciodata n-am stiut cum il cheama. Sa-i zicem fotograful anonim.

In 1992 exista la magazinul Eva un minilab. Era al doilea deschis de m-til (cine mai stie cum se ortografiaza numele firmei ?!). Lucrau acolo doi baieti si o strengarita. Erau tare simpatici. Langa ei era la volanul unui copiator Doru Amariucai. Pe atunci nu era cunoscut ca fotograf de fete. Cei de la minilab lucrau destul de ingrijit si doreau sa colaboreze cu cei pretentiosi. Adica cu profesionistii. Nici noi nu treceam cu vederea amabilitatea lor. Mereu le strecuram in buzunar un bacsis balcanic. Dar nu ne parea rau. Nu prea mai existau astfel de locuri prin Bucuresti. Revenim la fotograful anonim. Locuia intr-un sat de langa capitala. Venea la minilab cu sacose pline cu lapte, branza, urda, cas. Probabil se gandea ca cei de la minilab lucreaza intr-un mediu toxic. Cateodata mai scotea si cate un film facut cu un aparat sovietic. Sigur nu era Smena, dar nici ceva mai performant decat Vilia. Omul era tare cuvincios si te intreba mereu daca nu vrei lactate. Curand am renuntat la serviciile minilaboratorelor. Dar pe omul meu am inceput sa-l vad sistematic la tv. Cu aparatul de fotografiat de gat si mereu in preajma politicienilor zilei, artistilor, cantaretilor de muzica populara, manelistilor, fotbalistilor, fetelor de la revistele glossy si a celor ce doresc sa fie bagati in seama. Din cand in cand m-am mai intalnit cu el pe la vreun eveniment. Foarte respectuos si mereu dornic sa-ti dea o fotografie trasa cu blitul. Asa l-am revazut si aseara la Ateneu. Era singurul fotograf din sala. Umbla nestingherit si dadea cu flashul in toate directiile. Dar nimeni nu se supara. Are omul o figura ce inspira mila si, poate, din acest motiv starneste ceva simpatie. In fata obiectivului lui nu esti stresat. Ma uitam la el si mi-am adus aminte de paparazzo din La dolce vita de Fellini. Si la fotograful intruchipat de Stefan Iordache in Editie speciala de Mircea Daneliuc. Asta e un film de prin 1976. Cred ca mintea mea ma duce cu prea multi ani in urma. Cine mai vrea sa-si aminteasca de astfel de chestii? Mi-am propus ca la finalul spectacolului de aseara de la Ateneu sa-l intreb pe paparozzo-ul meu "cum te cheama domnule?". N-am avut noroc! Disparuse in anonimat. Am sa-l numesc mereu "fotograful anonim".