Ganduri dupa expozitie

Sediul ICR Budapesta

Dupa un drum lung si obositor iti doresti s-o iei la fuga ca un alergator de maraton. Asta a fost senzatia cand am descins la sediul ICR din Budapesta cu cutiile de lemn incarcate cu fotografii. Noroc ca ultimii doua sute de kilometri se parcurg in conditii mai civilizate. Dar oricat ti-ar placea sa conduci, dupa un anumit numar de ore incepi sa simti disconfortul pe care ti-l creeaza statul in cutia de metal numita automobil. Noroc ca echipa ICR-ului m-a intampinat cu multa caldura, cu toate ca era sambata dupa-amiaza, cand tot omul isi vede de ale lui prin casa. Am apucat sa desfacem expozitia si am ales lucrarile. Numai imagini din perioada comunista. Spre marea mea surpriza, luni dimineata, cand am venit cu forte proaspete la expozitie, am constatat ca fotografiile erau deja pe pereti, aliniate la milimetru. Asa ca am multumit gazdelor si am trecut la lipirea etichetelor cu titluri. Am fost avertizat ca cei care vor veni la vernisaj si la masa rotunda sunt persoane care au calatorit prin Romania in anii comunismului. Pentru ca a fost un vernisaj atipic, intai ne-am asezat pe scaunele din prima sala, dotata cu pian cu coada. Am fost prezentat si au inceput sa curga tot felul de intrebari despre viata mea din perioada respectiva si perceptia acelor vremuri. La atata vreme distanta, memoria poate fi alterata, dar, avand suportul fotografic "in minte", am povestit de parca ieri s-ar fi intamplat. Un domn din asistenta mi-a relatat calatoria sa prin Romania de acum trei decenii si amintirile despre un popor cald, care traia ca si ei intr-un moment dramatic al istoriei. Un alt domn vorbitor de limba romana m-a rugat sa-i acord un autograf pe o carte despre Romania si sa adresez cateva cuvinte pentru o gazeta a romanilor din Ungaria.
La final tin sa aduc multumiri celor care au fost de fata (m-am simtit onorat ca din randurile asistentei a facut parte si E.S. Domnul Ambasador al Romaniei in Ungaria), celor care vor vizita expozitia din Budapesta pina pe 20 mai si mai ales echipei ICR din Budapesta, care a dat dovada de atata ospitalitate.
Chiar daca timpul liber a fost foarte scurt, am pornit prin frumoasa capitala de pe Dunare pentru a descoperi prin muzee activitatea fotografica a colegilor maghiari. Dar despre asta am sa va povestesc zilele urmatoare.