Langa casa de bilete vad o vitrina plina cu carti semnate Robert Capa. Alaturi sunt doua bannere mari: unul de la Magnum si altul care anunta expozitia gen Press Photo a fotografilor din Ungaria. Salile de expozitie sunt impresionante prin marimea lor. De putine ori am vazut in Occident asa spatii generoase dedicate fotografiei! Intru in expozitie cu idei preconcepute rezultate din expozitiile ultimului deceniu de fotojurnalism romanesc. Stiu stilul colegilor romani: obiective super wide si unghiuri cat mai "mtv" la firul ierbii pentru fotografii cu puncte de vedere inedite. Parcurg pentru inceput cu viteza fotografiile colegilor maghiari si-mi dau seama ca-i vorba de o treaba serioasa pe care o pot descrie cu un singur cuvant: profesionalism. Fotografii sunt de toate varstele si alaturi de profesionisti consacrati intalnim si hobbyisti tineri si talentati. Temele sunt cele oferite de intamplarile zilelor noastre: alegeri politice, inundatii, inzapeziri, teme sociale, cultura, sport, natura, obligatoriu pasari, dar si Siria, Taksim. Cam 200-300 de imagini, printate cu ajutorul tehnologiei Canon. Exista si trei puncte cu proiectii video, dintre care unul intr-un cort negru cu imagine de cinema. Erau cateva printuri cu cate o culoare mai apasata, dar proiectiile sunt impecabile.
Daca la capitolul calitate stam bine, observ ca si la numarul de vizitatori situatia este roz. Sala e intesata de oameni interesati de fotografie si la intrare exista si un baby center, unde familiile isi pot lasa in grija odraslele. La a doua parcurgere a expozitiei incep sa fiu invidios pentru aceasta reusita. Conceptul expozitiei este cel generat de binecunoscutul WPP, dar aici imaginile sunt mai usor de digerat prin numarul mai mic de subiecte ce prezinta razboaie si atrocitati. Bineinteles ca marele premiu s-a indreptat spre un reportaj dintr-o zona fierbinta, Siria. Mai intalnim si alte cateva zone de conflict, dovada de flexibilitate pentru cativa fotografi maghiari inregimentati, probabil, in agentii internationale de presa. Raman placut impresionat de numarul mare de portrete: de la mineri care-si vor pierde obiectul muncii prin inchiderea galeriei pana la portrete academice ale oamenilor de cultura autohtoni. Sau un reportaj intr-un studio fotografic unde nu s-a schimbat nimic in tehnologia folosita in ultimii o suta de ani. Dar fotografilor maghiari le place sa fotografieze si-n Romania. In interesul lor intra celebrul cartier Craica si populatia bastinasa, marsurile politice sau religioase ale minoritatii maghiare de la noi, facatorii de mangal sau suporterii cu tinuta si atitudine hooligan care au descins la Bucuresti cu ocazia unui meci de fotbal. Expozitia beneficiaza si de un catalog tiparit in conditii de lux, la care, observ, au contribuit, alaturi de numerosi sponsori, si cei doi rivali – Canon si Nikon, fara a pretinde exclusivitatea evenimentului. In juriul acestei expozitii il gasim si pe Radu al nostru de la Reuters. Mare pacat ca astazi a devenit taciturn si introvertit si nu mai este ca acum 15-20 de ani, cand credea in destinul fotojurnalismului romanesc. Probabil ca are motive.
In concluzie, Centrul Capa trebuie sa fie o destinatie obligatorie pentru orice iubitor de fotografie cu ocazia unei excursii in capitala dunareana. Va dau si site-ul centrului (www.capacenter.hu), desi e mare pacat ca n-am gasit si butonul pe care scrie English.
Mi-am permis sa public cateva fotografii din expozitie din admiratie si respect fata de munca colegilor din tara vecina si prietena. De multe ori cautam modele prin zari indepartate, dar e bine sa ne uitam si peste gard si sa ne inspiram din lucrurile bine facute.
excelent text...!
RăspundețiȘtergere