Filme deocheate

Cinematograful de la MȚR este preferatul meu și-l frecventez cu mare drag. Aseară am lipsit și-mi pare tare rău. Întâmplarea a făcut să văd live-urile postate de Tudor Giurgiu pe fb și am râs cu lacrimi de happening-ul neprogramat... Am avut și răbdarea de a vedea lunga înregistrare făcută de Vice și am simțit nevoia s-o share-uiesc unor prieteni din străinătate. Haideți să vă povestesc ceva funny întâmplat în primele luni ale anului 1990 cu oarecare tangență cu subiectul amintit. Asta așa ca să știm de unde plecăm și cu cine mergem la drum!

În primele luni ale anului de grație 1990 preocupările românilor erau privitul la TV, cititul presei, interminabilele discuții pe teme politice și micile afaceri făcute în bazarul din Istanbul. Industria de entertainment – aia care era – a avut o cădere dramatică, ceea ce a dus la golirea sălilor de spectacole. Cântăreții și actorii aveau săli goale, iar prin cinematografe începea să bată vântul.

Probabil că după o analiză temeinică a ultimelor încasări din cinematografe s-a născut ideea de a importa filme pornografice. Până în acel moment românii vedeau așa ceva doar în proiecțiile clandestine din apartamente. Dar imaginea VHS era mizerabilă și, probabil, lumea pleca nemulțumită și, pardon, nesatisfăcută.

Dăduse căldura în Ploiești când am văzut afișul scris de mână ce anunța un film deocheat în sala cea mai faimoasă a orașului. Se numea Cinemascop, avea un balcon generos și sute de locuri, iar poziția din buricul târgului îl făcea mereu atractiv. Am ales o proiecție de după amiază. Să fi fost vreo 30 de persoane în sală. Înainte de începerea spectacolului își face apariția un clan numeros format din băieți tuciurii, musculoși și mustăcioși urmați de femei tinerele, frumușele, cu fuste lungi, colorate și crețe, și care răspundeau la chemările “hai, fă pirando, mai repede!”. Vorbeau tare parcă pentru a irita publicul și aruncau pe jos resturile de la bomboanele agricole cumpărate la intrarea în cinema de la vânzătoarele ambulante de același neam.

S-au așezat în primele rânduri de unde trebuia să te dai mult pe spate pentru a vedea imaginea proiectată pe ecranul de mari dimensiuni. Ecranul cunoscuse de-a lungul vremii zeci de proiecții cu Tunurile din Navarone, Vagabondul, Mihai Viteazul și alte filme de mare succes ale deceniilor șase și șapte.

Începe filmul și repede îmi dau seama – chiar dacă nu sunt un expert al filmelor de acest gen – că pelicula fusese luată din tomberonul filmelor pornografice, plătindu-se, probabil, o suma derizorie. Gașca din primele rânduri nu contenea în a face comentarii într-o română amestecată cu limba învățată de la mama lor și hăhăia la fiecare replică a protagoniștilor, iritând voit spectatorii liniștiți. Dar nimeni nu avea curaj să ia atitudine, având în vedere disproporția de forțe între ei și noi. Așa că suportam cu stoicism, încercând să înțelegem câte ceva din filmul de pe ecran.

Să fi fost minutul 15 al proiecției când s-a întâmplat miracolul. Eroina înfierbântată se despoaie de haine, se crăcește ca la ginecolog, iar operatorul filmului face un gros-plan într-o baie de lumină. Cadrul a durat o eternitate, muzica languroasă nu se mai termina, iar regizorul a uitat să strige cut. Sigur și Gustave Courbet ar fi fost invidios pe imaginea proiectată, mult mai reușită decât ilustra sa pictură!

În acel moment magic, grupul de turbulenți a amuțit și a rămas așa până la sfârșitul proiecției. Pelicula a continuat cu destule momente de detalii anatomice care înlocuiau trama cinematografică.

La final, spectatorii transpirați și, poate, mulțumiți au părăsit în liniște sala. La fel și grupul vesel și colorat, care fusese bulversat de inedita experiență cinematografică!

Astfel de filme nu au ținut multă vreme afișul cinematografelor. Probabil că nu au făcut încasări sau cei care diriguiau cultura au luat atitudine. Chiar nu știu! Dar țin minte că-n '90 a ajuns pe ecranele noastre filmul lui Kusturica “Vremea țiganilor”.

Să revenim mai aproape de timpurile noastre și ne oprim în 2013, când pe ecrane ajunge “La vie d'Adele”, marele premiu la Cannes în acel an. Aleg să-l văd la mall, într-o proiecție de seară. Film lung de trei ore. În sală tot vreo 30 de spectatori, cu popcorn și cola. În rândul din fața mea vin trei corporatiste dornice de film după o zi extenuantă. Tinerele, nu urâte, 30 și un pic de ani, dar genul acela de femei care nu-i fac pe bărbați să interacționeze cu ele. Să nu mă acuze vreo feministă, dar nu sunt misogin. Sunt un mare admirator al eternului feminin și mereu atras de misterele acestor ființe indispensabile bărbaților. Dar fetele din povestea mea nu atrăgeau deloc, erau chiar antipatice. Și hăhăiau și se hlizeau întruna. Filmul începuse și era chiar enervant cu tipele astea care comentau zgomotos fiecare replică! Mă rugam în gând ca cineva să molfăie mai tare popcornul și să foșnească din pungă.

Nu am dorit să le atrag atenția pentru a nu-mi strica buna dispoziție!

Pe la minutul 30 al filmului are loc prima scenă intimă între protagoniste filmată tot într-o baie de lumină pentru a reliefa cât mai bine anatomia. Și miracolul se produce! Corporatistele mele amuțesc și rămân așa până la terminarea filmului.

Când s-a aprins lumina le-am văzut transpirate și trase la față! Țineau capul în jos și am căutat să le fixez privirea, dar nu a fost cu putință. M-au evitat!

Pentru a termina povestea ar fi trebuit să fiu prezent aseară la MȚR. Dar am ratat!