O vizibilitate variabilă între 3 și 30 de metri nu mă poate speria pentru o drumeție la Omu. Să o numim orbecăiala de după pandemie! Până la cabana de la 2500 m nu am văzut nimic, noroc că știam drumul. Acolo l-am întâlnit pe cabanier, care îndesa zăpadă în rezervoarele pentru apă. După ce am mâncat la botul calului, am făcut cale întoarsă anulând alte planuri. La Cerdac norul nebun prin care călătorisem s-a hotărât să-și ia tălpășița. Bătut de vânt și de razele soarelui am cotit-o spre Coștila, până la hornul lui Gelepeanu, pentru a realiza tradiționalele selfiuri!
Nu am putut să nu-l salut și pe Sfinxul izolat pe care vi l-am arătat ieri. Am ajuns pe la chindie la Piatra Arsă și deja trecuseră 12 ore de când hălăduiam prin munți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu