Domnul învățător nu este acasă

 Domnul învățător nu este acasă

La începutul secolului trecut, învățătorul Pavel Păun ajunge în Târlești și va rămâne pentru toată viața. Avea o misiune importantă: să-i învețe buchea cărții pe cei născuți pe aceste meleaguri. Tatăl meu îl caracteriza ca fiind un dascăl de excepție, dar foarte, foarte exigent. I-a fost elev.

Zilele trecute m-am strecurat prin iarba necosită din curtea învățătorului. Nu a fost greu. Gardurile din lemn au putrezit. Au rămas doar falnicele porți din metal. Vopsite odinioară în verde sunt mâncate astăzi de rugină, dar stau tot falnice. Cu multe decenii în urmă, gașca, formată din nepoți și veri de diverse grade, a făcut în curtea dascălului un teren de tenis, un fel de replică târleșteană a Wimbledonului regal. Eu eram cel mai mic din gașcă și mi se încredințase cel mai important rol: copil de mingi. După câteva veri gașca s-a destrămat. Am rămas doar eu să-l vizitez pe dascăl și așa am devenit partenerul său de table. Partidele aveau loc în pridvorul casei, iar confruntările erau nemiloase. Domnului învățător nu-i plăcea să piardă. Într-o noaptea, casă cu pridvor a fost mistuită de flăcări. Atunci domnul învățător a început să-mi povestească din tinerețe și să stea docil în fața aparatului meu de fotografiat. Poveștile erau din altă lume, nu știu cât pricepeam din ele. În schimb, fotografiile cu învățătorul Păun mi se păreau puternice. Privirea sa acumula zbuciumul întregii vieți.

Fac câteva fotografii prin curtea plină de amintiri. Pe o bucată rebelă de gard, care nu vrea să piară, a apărut o placă pusă de Primărie: „Aleea Păunului”. Rar mai trece câte o mașină pe alee, iar pe jos, mai nimeni. De regulă, sunt jeepuri cu vânători. Nu știu dacă din goana mașinii vor citi placa indicatoare și dacă se vor întreba de unde provine acest nume: Aleea Păunului.