duminică, 1 mai 2022

Drum bun, Viorel!


Cu mare tristețe am aflat despre plecarea către stele a remarcabilului fotograf de război Viorel Florescu. Destinul l-a purtat peste ocean, unde s-a remarcat imediat și și-a putut construi cu tenacitate o carieră de mare succes în domeniul fotojurnalismului. România comunistă a anilor '70 nu avea nevoie de tineri rebeli precum Viorel. 

Ne-am cunoscut datorită prietenului comun Florin Paraschiv. Chiar dacă eram din generații diferite, din primul moment am simțit o simpatie reciprocă care ne-a făcut să păstrăm legătura până în ultimele zile. Va rămâne memorabilă seara petrecută în studioul meu, când Viorel, cu multă căldură, sinceritate și onestitate, și-a povestit viața în fața camerei de luat vederi. Cu bucurie îmi trimitea informații despre show-ul fotografic retrospectiv pe care l-a avut toamna trecută la NY. Și-ar fi dorit mult ca această expoziție să ajungă și la București și să-și reîntâlnească prietenii din țară. 

Drum bun în lumina veșnică, Viorel!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu