Într-o toamnă târzie a anului 2009 ajung într-un loc mirific, dar teribil de izolat, al Munților Apuseni. Dau peste un tată care strângea mere ajutat de fiica sa. Îi fotografiez și imaginea mă tulbură și azi datorită sincerității din privirile personajelor.
Peste vară ajung din nou în acel loc. Tot mirific este, dar asfaltul va sosi în curând. Modernitatea trebuie plătită. Deja au apărut prin zonă pensiuni în diverse stadii de construcție. Vor apărea curând și turiștii care vor tulbura iremediabil zona!
Fac câțiva pași lângă locul unde am fotografiat cu ani în urmă. Providența vrea să mă întâlnesc din nou cu personajele mele. Vag își mai aduc aminte de mine. Îi fotografiez din nou și mă bucur să aflu că fetița de ieri este azi informaticiană în Cluj. Îmi văd de drum, dar gândul mă chinuie pentru a reveni și a fotografia din nou oameni minunați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu