Portrete cu Rob Heyman

Rob a prezentat lucruri esentiale pentru realizarea portretelor. Marea majoritate nu le cunosteau si l-au ascultat cu real interes pe maestru. Altii cunosteau de multa vreme tainele luminii de portret si din respect pentru fotografie si respect pentru un coleg de breasla au vizionat cuminti un show sustinut de un actor fotograf. Chiar asta face Rob: show. Si fotografiile de portret sau nunta sunt doar elemente auxiliare pe care le vinde audientei. Pentru ca Rob vinde in primul si-n primul rand farmecul sau personal. Cum poti fi portretist si sa intri in contact cu mii de oameni daca esti un tip ursuz, moracanos, posac? Nu prea merge. Trebuie sa fii simpatic, vesel si sa poti vraji modelul pentru a obtine starea necesara fotografierii. Pe la finalul anilor '70 - cand eram incepator in ale fotografiei - am cunoscut nenumarati fotografi cu mici studiouri de portret. Nu dispuneau decat de o masa, trei becuri nitrafot puse in trei oale tiganesti, o panza pe fundal si o tabla gaurita pentru a asigura formele grafice ce se proiectau in spatele modelului. Culmea e ca acestia nu faceau parte din elita fotografilor asa cum mai existau la ora aceea in Bucuresti. Erau fotografi de provincie si nu aveau carte multa. Dar aveau meserie in ei invata in calitate de baiat de pravalie si mai ales ochi apt pentru asa ceva. Daca nu simti lumina, formele fetei si nu poti comunica cu subiectul mai bine te apuci de altceva. Mai am prin arhiva mea niste imagini realizate prin acele studiouri si promit sa le scanez intr-o zi pentru a vi le arata. Si o sa constatati cu stupoare ca ceea ce se facea atunci cu mijloace precare se realizeaza azi foarte greu cu scule state of the art. Si asta doar pentru ca ne-au disparut meseriasii sau ii ignoram. Cam asta ne-a servit si Rob, batranelul carismatic sosit de la antipozi. O lectie despre felul in care iti faci meseria cu profesionalism. Si pentru ca-n capitalism se castiga banul cu greutate, Rob n-a ezitat sa se tavaleasca pe podea si sa faca salturi prin studio asa cum nu le mai face un tanar fotograf la treizeci de ani. Un singur lucru a uitat Rob sa ne invete: cum se poate castiga din fotografie intr-o tara saraca si atipica? Pentru ca meseria de fotograf are multe in comun cu meseria de doctor. Ei au nevoie pentru a profesa de conditii si de clienti cu bani pentru a rasplati efortul intelectual depus vreme de multi, multi ani. Daca profesezi medicina in zone sarace se numeste voluntariat si primesti doar multumiri sufletesti. Oare fotografii din Romania doresc sa faca voluntariat sau business? Sunt sigur ca la urmatoarele workshopuri pe care le va sustine in Romania Rob ne va putea da un raspuns. Pentru ca romanii sunt primitori si ascultatori si il vom intampina cu paine si sare ori de cate ori i se va ivi prilejul sa ne viziteze.