marți, 6 februarie 2024

Dan Bădescu

Dl. Dan Bădescu este, cu siguranță, decanul de vârstă al fotografilor din România. L-am găsit într-o stare foarte bună, vioi, cu o minte lucidă, sprințar la vorbă și dornic de conversații fotografice. Tatăl său a fost tot fotograf și a activat între cele două războaie mondiale la nou înființatul ONT. A realizat mii de imagini despre România, dar istoria face ca aceste fotografii să circule astăzi nesemnate. Și Dan Bădescu i-a călcat pe urme, fiind fotograf de elită în slujba reclamei turistice a României anilor ’60-’80. Cine poate uita vederile editurii germane Kruger care reprezentau o Românie bine împachetată pentru boomul turistic occidental al anilor ’70!!! Dar Dan Bădescu a lucrat și în cel mai bine utilat studio foto al țării, unde a realizat faimoasele imagini cu fete tinere, frumoase și îmbrăcate doar cu ciorapii Adesgo! După anii ’90 a fost trimis la pensie anticipat, dar dragostea pentru fotografie l-a făcut activ până de curând. Și astăzi fotografiază cu multă plăcere chiar și cu mobilul. Iar computerul îi este bun prieten și zi de zi răsfoiește amintirile păstrate în fișiere digitale.

Cu ceva timp în urmă vedeam o foarte interesantă expoziție în Norvegia despre imaginile de reclamă ale anilor ’60-’70. Iar în 2019 descopeream în cetatea Râșnov o expoziție outdoor despre turismul din Ro comunistă reflectat în publicațiile de profil ale vremii. Multe pagini conțineau imaginile lui Dan Bădescu. Aceasta este zona în care a activat, a slujit-o cu profesionalism și demnitate, a suportat cu stoicism „răul” de a avea și origini daneze și mă bucur că la aproape 88 de ani m-a primit cu căldură, prietenie și fără teamă pentru anii strânși pe răboj!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu