La sfarsitul anilor '70 eram elev de liceu. Adica in plina era disco. Am urit de la bun inceput aceasta muzica. Si aveam si de ce. Eu eram cu rockul progresiv. Deja trupele preferate erau in cadere libera. Prea multi ani cu alcool, droguri si femei. Hipiotii incepeau sa-si tunda plete. Curentul new wave a adus insa o raza de speranta. Intocmai ca mesajul din sticla gasita in oceanul planetar. Asa ca eu fredonam versurile celor de la Police si colegii mei preferau muzica disco. Va dati seama ce prapastie era intre noi. In anii facultatii am gasit mai multi tovarasi cunoscatori intr-ale muzicii bune. Evident ca asta se intampla in caminele din Regie. Iubeam ziua de luni cand se intorceau colegii originari din Severin si care in weekend frecventau talciocul sarbesc. Asa veneau vinilurile cu muzica dorita. Acele dozelor se rupeau in timp ce bucata rotunda de plastic negru se rotea si se unduia pe platan. Paraiturile dadeau un farmec aparte muzicii de negasit in ziua de azi. Cam asa l-am descoperit si indragit pe Sting. Si cand acul dozei ceda faceai orice pentru a gasi o doza mult mai buna. In ziua de azi traducerea aproximativa ar fi: ipodul trebuie resincronizat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu